Esti sau ai fost tinta fenomenului bullying? Atunci cel mai probabil ti-a afectat sau iti afecteaza stima (respectul) de sine

Empatia nu e o slabiciune.

Nu este o slabiciune sa fii o persoana empatica, sensibila, care tine la integritatea sa si nu ii jigneste pe ceilalti.

Insa tocmai o astfel de personalitate empatica te poate face vulnerabila si tinta unui astfel de fenomen.

Dezvolta-ti abilitatile de a iti proteja emotiile de atacurile verbale, si daca astfel de situatii ti-au afectat respectul de sine, cere ajutor specializat.

Ce este fenomenul bullying si cum sa te protejezi in astfel de situatii?

Bullying-ul este definit ca fiind o forma de abuz psihologic, caracterizat printr-un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva si de umilire in privat sau in public.

Cuvântul „bullying” nu are o traducere exactă în limba română, însă poate fi asociat cu termenii de intimidare, terorizare, abuz psihologic, luare in deradere, injosire.

Bullying-ul se bazeaza pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină/pozitie proastă, exercitand dominanta pe persoana aflata in pozitia de tinta.

Tinta o reprezinta personalitatile sensibile, empatice, si care au un grad de vulnerabilitate ridicata – fizica sau emotionala.

Instrumentele acestui fenomen sunt cuvintele tintite sub forma de jigniri venite ” din senin” la adresa persoanei tinta, glume tintite pe persoana lui/ei, (mocking), observatii tintite pe aspectul sau o caracteristica a persoanei, prezentate intr-un mod exagerat si menite sa il/o puna in pozitie proasta, sa ii sancționeze actiunile si/sau sa o/il excluda social.

Fenomenul de bullying poate fi inițiat de o persoană sau de un intreg grup de persoane (mobbing).

De regula bullying-ul ca fenomen social este corelat cu tulburarea de personalitate narcisista. Este foarte probabil ca personalitatea cu tulburare narcisista sa foloseasca si bullying printre alte tipuri de abuz psihologic si social.

Spectatorii (bystanders) sunt și ei persoane implicate în fenomenul de bullying, chiar dacă nu în mod direct, însă asistă la acțiune, o tolereaza si poate chiar aplauda bully-ul, rad cu el de persoana tinta. Bullying-ul este incadrat in categoria de abuz psihologic si/sau fizic.

Tinta de regula se afla într-o ipostază vulnerabilă, nepregatita pentru a se apara, caracteristici pe care bully-ul le poate exploata.

Care sunt rezultatele cauzate de acest tip de atac emotional/psihologic?

De regula acest tip de abuz psihologic, vine cu urmatoarele stari si emotii negative:

Sentimentul de devalorizare personala si respect de sine scazut, anxietate, autoinvinovatire si rusine, timiditate, PTSD (sindromul stresului post-traumatic), izolare si fobie sociala, frica de a nu fi luat in deradere, fobie de a vorbi in public, agresivitate, furie, pana la depresie severa.

Aceste emotii negative sunt apoi foarte greu de ameliorat si procesat, memoriile abuzurilor ramanand traume adanci in memoria persoanei tinta. Din aceste emotii/stari pot aparea mai multe, in functie de vulnerabilitatea unei persoane, se pot dezvolta in momentul abuzului, si pot sa se mentina o perioada lunga din viata persoanei.

Cum sa combatem bullying-ul si cum sa ne aparam de el?

Exista tehnici de autoaparare verbala, etice, potrivite pentru persoane empatice, sensibile.

Astfel de tehnici pot fi Mirroring-ul in care redam stilul de adresare al persoanei care foloseste atacul verbal, astfel incat sa poata revedea in timp real si realiza ce stil de abordare toxic are.

Alta tehnica ar fi cea a intrebarilor tintite. Prin aceasta tehnica persoana atacata pune intrebari tintite prin care dezamorseaza, neutralizeaza atacul.

Exemplu:

Situatie:

Grup de baieti intr-un cadru studentesc. Vlad trece langa Alex care este cu inca 5 baieti.

Alex: Ce-i cu pantalonii acestia perfect calcati Vlad? Tot mami iti calca hainele?

Vlad pe un ton neutru : ce-i cu intrebarile agresive si curiozitatea exagerata, Alex?

Trece langa Alex si nu se opreste.

Prin raspunsul acesta, Vlad ii arata la Alex ca intrebarile lui nu au ajuns sa il atinga emotional, in schimb a identificat ca este vorba de un tip de agresiune pe care ii oglindeste denumind-o. Totodata arata si demnnitate si intoleranta pentru astfel de comportament abuziv.

Tehnicile de autoaparare verbala pentru situatiile de bullying nu neutralizeaza cu totul situatia, dar ii pot oferi tintei moduri de a raspunde intr-un mod sigur pe sine, fara sa ajunga in pozitia de victima.

Totodata exista nevoia de a fi pregatit pentru astfel de situatii, pentru ca tinta sa nu fie surprins si ” paralizat”emotional de un bully, situatie in care nu mai poate raspunde.

Cu mai multe raspunsuri si tehnici legate de acest subiect, o sa venim in articole viitoare.