Critica nu foarte prietenoasa la adresa obiceiurilor noastre actuale – scuzati, dar a cerut sa fie spusa


Traim intr-o lume care ne ofera un catalog imens si colorat de lucruri generatoare de emotii puternice care ne atrag, ne cheama, ne seduc cu promisiuni fabuloase. Cu fericire imensa. Cu iubire ca in povesti. Sau ca in filme. Stiti voi. Genul acela cu Mr & Mrs Smith. Ca si cum iubirea ar fi mereu un rendes vous, la faza de primele 3 intalniri. Ca doar dupa aceea devine plicticos. Si avem impresia ca numai iubirea cu nabadai, cu drama, cu gesturi extreme merita traita. Sau numai lucrurile care ne produc multe emotii intense, merita cautate. Calatoriile in zone cat mai exotice. Obligatoriu documentate pe social media cu multe poze. Experientele cat mai iesite din comun cu prietenii, in locul cel mai nou unde se mananca Sushi. Sau dupa caz, un burger adevarat. Ca doar traim clipa 24/7.

Masini puternice. Femei seducatoare la dreapta. Ca in filmele alea cu Jason Stratan in care se traieste iubirea la 200 km/h intre 2 curbe. Iubire la frecventa inalta. Vizitatul de locuri fabuloase. Zarit, vazut, bifat. Sau ” Veni Vidi Vici” versiunea secolului 21. Peste o luna cautam alt loc in trend, si dam tot salariul pe acesta. Vazut, pus pe instagram, bifat, luni la job iar.  Vanatoarea de senzatii. Tot ce e simplu, la ordinea zilei, e plicticos.

Sirul e lung, si continua.

Ceea ce nu realizam, este ca tot catalogul acesta colorat si masiv cu cat ne seduce mai tare cu ofertele, cu atât devenim mai fixati pe emotiile acestea. Care au tot potentialul de a deveni obsesii de cursa lunga.
Dar au cursa lor bine definita, si vestea proasta este ca nu noi suntem la volan când luam curba cu 200 km/h.